Mirela Stelea s-a confesat Andreei Marin Banica si a declarat pentru prima data ca isi doreste un copil alaturi de sotul ei, Bogdan Stelea.

Mirela Stelea, premiata anul trecut pentru “cel mai bun debut in moda”, a declarat in cadrul interviului acordat Business Woman, luat chiar de Andreea Marin, ca isi doreste o fetita, dar ca momentan este putin speriata de responsabilitatea de a aduce pe lume un copil.
“Imi doresc foarte mult sa am o fetita si o sa se intample lucrul acesta. Numai ca in momentul de fata sunt si un pic speriata de aceasta responsabilitate.
Nu am facut pana acum un copil pentru ca mi-am spus in sinea mea ca nu as vrea sa ma simt frustrata mai tarziu si sa consider ca din cauza copilului nu am facut un lucru sau altul. Am in jur multe prietene care au copii, iar majoritatea sunt divortate. Ma cam sperie acest lucru”, a declarat Mirela Stelea.

Designerul s-a intalnit cu Andreea Marin Banica si cu fiica ei, Violeta,  in Dubai, cu ocazia sedintei foto pe care a realizat-o pentru noua ei colectie, si a avut ocazia sa o analizeze pe cunoscuta vedeta de televiziune in postura de mamica.
“Te admir foarte mult pentru modul cum reusesti sa imbini partea profesionala cu cea de mamica”, i-a spus Mirela.

Mirela Stelea detine coperta noului numar al revistei Business Woman, propunere venita in urma succesului de care se bucura in moda in ultimul an.
Designerul a participat la Dubai Fashion Week si Dubai Bride Show si a lansat in Romania si peste hotare nu mai putin de patru colectii in doar noua luni.